Mic dejun tineresc la McDonalds

Superiori mei au dorit să investească în dezvoltarea mea profesională. Le mulțumesc pentru încredere, chiar dacă preavizul foarte scurt (mai puțin de 16 ore) mă face să cred că nu am fost chiar prima lor opțiune.

Am ajuns, ca oricine nu are viață personală, mult prea devreme la training; așa că m-am gândit să îmi consum excesul de timp cu un mic dejun de la McDonalds.

Am avut astfel oportunitatea de a-mi începe procesul de învățare mai devreme; pentru a comanda un McMuffin Fresh Dublu, a trebui să apăs pe niște ecrane mai înalte decât mine, al căror software semăna un pic cu nevasta.

– Ești sigur că nu mai vrei și altceva?
– Da.
– Sigur, Sigur?
– Da!
– Scoate banii!

Am ales să mănânc pe terasă. În așteptarea sandwich-urilor am privit forfota de pe Magheru – un șir neîntrerupt de mașini, printre care se strecurau mai puțini pietoni că odinioară.

A venit și mâncarea. Și completarea tabelului cu nume și telefon „în caz de COVID”.

Tânărul, probabil student în primul an, a făcut exces de politețe și dovada că a învațat de mic să urmeze teatral proceduri pentru a-și satisface șeful care-i suflă-n ceafă.

M-am întrebat retoric daca o face de dragul datoriei, de dragul salariului sau pentru că speră ca într-o să poate fi el cel care „manageriază” pe alții?

Am continuat să mușc din McMuffin Dublu Fresh. Mai aveam puțin timp până când voi fi din nou cel mai în etate din sala de curs. Până când toți colegii cu potențial vor chicoti când trainerul va da exemplul amuzant al unui „nene” peste 40 care a făcut și a dres.

Merită însă deranjul. A putea învăța ceva nou și a fi departe de telefon, email și solicitările contradictorii date de superiori mi se pare o manieră optimizată de a-mi petrece timpul liber.

Fotografia care ilustrează acest articol aparține lui Craig Whitehead și a fost preluată de pe Unsplash.

Leave a Reply