N-am căutat fericirea. Ea m-a găsit pe mine!

În garsoniera mică, confort III, situată aproape de o intrare la metrou, e relativ liniște.

În vecini se aud certuri banale de la lipsa banilor. Din fericire violența este doar verbală și nu durează mult; amestecul de oboseală după o zi de muncă fizică și alcoolul fac că energia discuției să scadă rapid.

Îmi pun niste blues suficinet de tare ca să mă sustrag problemelor din vecini, dar suficient de încet ca să nu deranjez pe cei neobișnuiți cu acest stil de muzică.

Pe masă mă așteptă, ca de obicei, o sticlă de vin decent. Alcoolul și cărțile bune sunt singurele luxuri la care nu am renunțat după divorț. Sunt singurii companioni care mă desfată după o zi de lucru fără ambiții de promovare.

În acest decor mă metamorfozez și mă (re)descopăr. Uneori mai și scriu. Nu am mare lucru de spus, dar este un exercițiu a liniștitor.

Terapia am întrerupt-o demult. Mi-a fost foarte utilă o perioadă, după care am simțit că bat pasul pe loc. Decizia de a renunța la serile mele de vineri, când, timp de 1,5 ore, cineva mă înțelegea perfect contra unui onorariu de 200 lei plătiți în avans, a fost ajutată de creditul de nevoi personale din care mi-am cumpărat bibliotecă, o masă și două scaune.

După câteva tentative nereușite de (re)conectare la universul feminin, m-am lecuit de romantism. Acum mă concentrez pe muncă și mici proiecte personale.

Când vremea e frumoasă îmi place să mă plimb de unul singur. La un moment dat, dacă genunchiul îmi va permite, aș vrea să alerg în parc.

Simt că timpul trece în favoarea mea. Mă învață că există viață chiar și într-un decor în care până nu demult nu credeam că e posibil acest lucru. Mă învață să mă bucur de lucruri simple. Paradoxal, acum, la capăt de drum descopăr fericirea.

Suficient pentru seara asta!

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Jonathan Harrison și a fost preluată de pe Unsplash.

Leave a Reply