Just do it!

Era o vreme când ambițiile mele erau mai mari. Era o vreme când puteam vorbi ore în șir despre refuzul meu de a îmbrățișa blazarea. Sau despre viitor ca despre un proiect care depinde exclusiv de propria persoană.

Era o vreme în care opțiunile mele erau mai numeroase și datorate, în mare parte, potențialului pe care mi-l atribuia societatea.

Acum însă simt că aceste opțiuni s-au contractat dramatic. Societatea, altădată generoasă în a mă evalua, a devenit sceptică în a mai avea încredere în capacitatea mea de adaptare.

Joburile la care (mai) am acces se îndreaptă ușor, dar sigur, exclusiv în zona de servicii. După 40 am primit o etichetă pe care scrie „nu mai înțelege” sau, și mai grav, „analizează prea mult”, care pare a fi un păcat capital în societatea „just do it”.

După 17 ani de educație formală, completați ulterior cu numeroase training-uri și formări profesionale, societatea m-a folosit la potențialul maxim mai puțin de o treime din viața activă. Restul de două treimi îmi sunt alocate pentru munci unde pot deveni eficient în aceiași zi în care am semnat hârtiile de angajare.

Evident, societatea nu a știut să își protejeze investiția destul de consistentă în educarea generației mele. Și nici nu dă semne că și-ar pune măcar această problemă.

Este la fel de adevărat însă că dă semne că nu va mai repeta această greșeală. Școala este online, există tot mai multe școli private, iar tineri de top aleg de mult universități mai titrate, care eliberează diplome mai de Doamne ajută. Societatea nu mai investește în educație; din viață scapă doar cine poate.

Din nou, probabil că analizez prea mult. Just do it!

– Doriți și o pungă? întreb politicos următorul client care vine la casa de marcat.

Poza care ilustrează acest material aparține lui Nathan Dumlao și a fost preluată de pe Unsplash.

Leave a Reply