Banca din colțul blocului

Îl văd mereu dimineața devreme când merg pe jos la metrou. Sunt pe aceeași bancă, mahmuri, cu fețele buhăite de la alcool, intrați deja în sevraj după doza zilnică de alcool.

Afară, pe banca din fata blocului, este mai bine și mai curat decât în apartamentele care au acumulat multe datorii la întreținere.

Frigul le face bine la trup, însă este brutal pentru mintea asediată de introspecția matinală; dimineața este momentul privitului în oglindă, al radiografiei ultimilor 5-10 ani când, după pierderea serviciului și divorț, au început să își înece sistematic amarul în pahar.

Este un drum fără întoarcere. Chiar dacă ar avea puterea să se oprească, la ce le-ar mai fososi? Apartamentul este deja in litigiu, fosta familie evită să-i aibă în preajmă, ficatul este praf, iar iminenta ciroză pare o binemeritată izbăvire după atâta chin.

Acum un an, într-o dimineață de vară, doi dintre ei stăteau pe aceeași bancă privind în pământ. În fața lor stătea în picioare o femeie trecută bine de a doua tinerețe, alături de un bărbat mai tânăr ce părea a-i fi fiu.

Femeia îi privea cumpănitor și le-a rostit câteva cuvinte. Umerii celor doi au devenit și mai gârboviți, acoperiți de și mai multă rușine.

Am înțeles imediat că era de fosta familie a unuia dintre cei doi, care venise să își / îi reamintească de ce divorțase cu ani în urmă.

Apoi femeia le-a întins niște bani. Iar iei i-au luat. Pentru bere.

Dependența are un singur leac posibil: iubirea și înțelegerea. Aceeași înțelegere pe care fiecare alcoolic o caută furibund pe banca din fata blocului de la cei asemeni lui, singurii care îl mai înțeleg.

Însă cine își mai permite iubire într-o lume cu salarii și pensii mizere? Abandonul și, implicit, grăbirea inevitabilului final par un gest caritabil în acest context.

Poate ar trebui să revin pe bancă cu o sticlă de țuică.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Jose Antonio Gallego Vázquez și a fost preluată de pe Unsplash.

Leave a Reply