Nu te grăbi să crești mare

E tuns scurt, cu cioc și burtă. Are 40 de ani și e jovial, vorbăreț. Stă cu mami și cu tati în apartamentul în care a crescut. A avut câteva prietene, nimic serios, acum e singur și împlinit.

Se simte tânăr, în putere, cu toată viața înainte, deși gâfâie când se leagă la șireturi.

Lucrează de acasă. De 10 ani la aceeași firmă. Are senzația că piața muncii este saturată de oportunități profesionale, însă nu are de gând să iasă din zona de confort dea vrabia din mână pe cioara de pe gard.

Mă întâlnesc accidental cu el și intrăm în vorbă la colțul străzii. Nu înțelege de ce încerc de mai multă vreme, fără succes, să îmi schimb jobul.

– Tu, cu experiența ta? De ce nu pleci pe mare din nou?
– Nu mai există contracte ca acum 7 ani. Acum se lucrează cu leasing de personal. Contracte punctuale, plătite prost din cauză că cererea de forță de muncă a scăzut mult.
– Pai și aici? Nimic? Cu experiența ta …
– Am trimis sute de CV-uri și niciun interviu.
– Pai cum naiba? Că doar n-or fi ăștia mai buni ca tine.
– Sunt mai tineri.
– Și?
– Tinerii ne consideră niște fosile care nu mai înțeleg nimic din „lumea digitală”.
– Bine, bine, dar recrutatorii care îți citesc CV-ul?
– Și ei sunt tineri.
– Incredibil.
– Nu asta e incredibil. Incredibil este că generația asta crede că se poate dezvolta profesional în magazine care vând șosete.

Râde. Eu nu (mai) râd. Ne despărțim. Pe el acasă îl așteaptă supă caldă făcută de mami. Eu mă întorc în garsonieră să îmi fierb un cremwurști.  

Nu-l invidiez. Din păcate e o chestiune de timp până când viața reală îl va lovi și pe el. Până atunci însă va putea copilări nestingherit.

Fotografia care ilustrează acest material aparține lui Jonas Kakaroto și a fost preluată de pe Unsplash.

2 Comments

Add Yours →

Leave a Reply