Amintiri nocturne

Se întâmpla acum vreo 10 ani. Eram în mijlocul Golfului Mexic, într-o zonă cu trafic maritim intens.

Lucram în tura de noapte, ceea ce făcea nopțile mai răcoroase. Când era lună plină zăboveam mai mult decât ar fi trebuit pe punte prinvind valurile mărunte.

În seara aceea era parcă mai liniște ca de obicei. Navigatorul nostru era aplecat asupra radioului și ascultă în transă.

M-am apropiat încet și am început să trag cu urechea. După accentul inconfundabil, la radio se purta o discuție calmă și așezată între 2 pescari texani.

La 200 mile în larg, cu 2000 metri de apă sub noi, cei doi își făceau veghea mai ușoară vorbind despre Dumnezeu.

Esența conversației era că toți avem nevoie de sprijin moral și de ceva / cineva care să ne dea speranță, să ne justifice existența trecătoare. Hipnotizant!

Anii au trecut. Întors printre oamenii de pe malul Dâmboviței, mă simt mai singur decât în mijlocul Golfului Mexic. Am nevoie de un pescar cu care să discut noaptea, atunci când toți dorm, despre sensul vieții.

Lasă un răspuns