Cine nu e cu mine, e împotriva mea

Categoric, a fi parte beligerantă în orice conflict nu era comod. Dai și primești palme, îți consumi energia pentru ceea ce crezi, dar și pentru a-i pedepsi pe ereticii care nu îți împărtășesc dogma. Cine nu e cu tine, este împotriva ta. În sinergia faptelor te transformi într-un polițist speriat care întâi trage și abia apoi pune întrebări.

Este realitatea pe care o trăim de mai bine de 6 ani. La început ne-am indignat din cauza hiperprotecției sociale. Am gustat cu poftă din teza angajatului la privat care ținea în spate doi pensionari. Pe acest fond generator de îngrijorare, tineretul pragmatic și progresist a început să se gândească serios la extirparea acestei cangrene – proprii părinți și bunici care plătiseră toată viața contribuții sociale, inclusiv la fondul de pensii.

A urma teza răului cel mai mic, a datoriei civice de a valida o nouă clasă politică a cărei singure valoare era apetitul pentru felație. Consumatorii de informație digitală, stimulați de intelectuali sobrii, și-au dus grăbiți copiii în piață și au început să strige „muie”, având la subraț cărți împrumutate din biblioteca paraziților sociali huliți cu câțiva ani mai devreme.

Cei care se codeau să dea curs acestui demers deveneau automat elemente dușmănoase, cozi de topor împotriva primenirii morale și economice ale societății românești.

Ultima invitație la luptă este vaccinarea! Dacă până acum bătăliile aveau o miză mai modestă, linia frontului a atins climaxul supraviețuirii speciei! Cine nu face o injecție care te ajută să ai simptome mai ușoare (noua definiție a vaccinului oferită de cercetătorii europeni) devine un egoist iresponsabil, care pune presiune pe un sistemul medical mereu luat prin surprindere de fluxul de contribuabili.

În acest conflict la baionetă, teza protecției sociale evoluează: să fie primiți în spitale numai cei care s-au vaccinat! Pe restul să-i ardem pe rug! Încrâncenarea devine un cerc vicios și prohibitiv la nivel de satisfacție personală – uităm să dăm muie!

De peste șase ani tot ce avem este polarizarea societății în alb și negru și propriile bule. Am devenit prozeliții unor lozinci care ni se pun în brațe. Întrebările au fost înlocuite de tautologii, iar spiritul critic și dialogul au fost substituite de o isterie decuplată de la realitatea din metrou sau hipermarket unde, deși bântuie moartea, ne înghesuim zilnic.

Probabil că zilele acestea nu e bine să fi inteligent. Intoxicat cu „propriul adevăr”, poți deveni periculos pentru tine și cei din jur.

Pariez în schimb pe mediocritatea mea de tip „Stan Pățitu”. Sprijinit în baston, continui să privesc lumea cu ochii larg deschiși și să o ascult cu urechile ciulite. Să râd de ea și de mine.

Am fost serios și responsabil toată viața, iar lucrul acesta nu m-a ajutat la nimic. Acum, în toamna existenței mele, măcar să fiu vesel. Nimeni nu ar trebui să-mi reproșeze asta!

Leave a Reply